jackpot

Originile cuvântului „Jackpot”

„Jackpot !”, un cuvânt atât de folosit de tine atunci cănd câștigi la sloturi, la cărți sau atunci când ți se întamplă ceva bun! Însă, te-ai întrebat vreodată care este originea acestei expresii? Se presupune că termenul jackpot a apărut, inițial, în jurul anilor 1870 și era folosit într-o versiune a jocului de poker, numită „Jacks or Better”. Acest joc de cărți era foarte asemănător tragerii tradiționale cu cinci cărți, cu excepția faptului că, dacă un jucător nu avea o pereche de valeți sau de cărți mai mari, în prima rundă de pariere, el trebuia să treacă mai departe. Acest lucru nu înseamna neapărat că trebuia să dețină o pereche de valeți (jacks), dame sau ceva asemănător; înseamna doar că trebuie să dețină cărți care vor bate o pereche de decari. Odată ce prima persoană a plasat un pariu în runda inițială de pariere, ceilalți participanți sunt liberi să parieze așa cum vor, indiferent de carțile pe care le dețin. În cazul în care nimeni nu deține „valeți sau cărți mai bune”, mâna trebuie reîmpărțită astfel încât potul să poată crește. Când jocul se termină, niciunui jucător nu îi este permis să câștige cu o mână în care nu are cel puțin trei cărți de-un fel. Dacă la sfârșitul jocului nimeni nu are cel puțin trei cărți de-un fel, atunci se împart cărțile din nou. Se creează un depozit suplimentar necesar pentru a fi adăugat la pot-ul deja acumulat. Pe parcursul jocului, pot-ul crește constant și considerabil, iar, la finalul jocului, câștigătorul va lua tot „jackpot”-ul. Adică, acea persoană care termină cu cel puțin trei cărți de același tip în mână, cu valori mai mari decât 10.

Evoluția termenului „jackpot”

 În cursul de câtorva decenii, de la un termen legat strict de poker, lexonul a căpătat tot mai multe sensuri, în limba engleză. Unul dintre acestea se referă la o persoană care are probleme cu legea. De la mijlocul secolului XX, cuvântul este asociat, în primul rând, cu păcănelele („Hitting the jackpot” – a câștiga premiul cel mare). De aici s-a dezvoltat o altă conotație, care se referă la câștigarea oricărui premiu mare sau la o bună evoluție a evenimentelor, cu sensul de a fi foarte norocos, de a fi găsit o soluție surprinzătoare.

Câteva curiozități despre jackpot

„Operațiunea Jackpot” a fost o represiune a SUA împotriva contrabandei cu marijuana, în anii 80. Operațiunea a durat peste trei ani de zile, timp în care au fost cheltuite sume exorbitante, pentru finanțarea misiunii, de către statul american. Scopul acțiunii era arestarea a 100 de contrabandiști, numiți „gentlemen smugglers” („contrabandiști gentlemen”). Aceștia erau persoane inteligente și foarte bine educate, care militau împotriva violenței, făcând contrabandă cu marijuana. Din nefericire, pentru cei care au încearcat să îi aresteze pe acești indivizi, acțiunea s-a dovedit a fi sortită eșecului, întrucât cei arestați erau educați și au reușit să evite arestul sau încarcerarea.

Una dintre primele atestări documentare, referitoare la jocul de poker, a fost făcută în 1829, de actorul englez Joseph Crowell. El a declarat că a jucat poker, în New Orleans, în acel an, folosind un pachet de 20 de cărți și patru jucători, fiecare obținând cinci cărți, cu pariuri plasate după ce cărțile au fost împărțite. În versiunile inițiale ale poker-ului era comun să se folosească mai puține cărți, deoarece un număr redus de oameni jucau noul joc. Se crede că jocul sa răspândit de la New Orleans până la Mississippi, pe ambarcațiunile riverane, unde jocurile de noroc erau extrem de populare.

Acum că ai aflat ce înseamnă cuvântul jackpot, intră pe pagina Jackpot și profită de bonusuri exclusive și jackpot-uri consistente, oferite de 888 Casino și Unibet!